Reprezentația simbolică „Drumul Crucii” a fost refăcută din nou, marți seară, în Săptămâna Patimilor, în centrul Bucureștiului, de artistul Daniel Leș, care a interpretat rolul lui Iisus Hristos. Pentru a treia oară, „Drumul Crucii” a trecut prin Capitală, amintindu-le oamenilor de cele 14 opriri ale lui Iisus și de răstignire.
„Drumul Crucii” s-a desfășurat pe traseul Centrul Vechi – Hanul lui Manuc – Parcul Cișmigiu.
Foto: Mediafax (Diana Zaharia)
Potrivit Mediafax, acest proiect are la bază societatea din prezent: goana orașului, a pregătirilor pentru masa festivă de Paște, orașul sufocat, fără amintirea suferinței și fără bucuria reînvierii. Acesta este urbanul cotidian în care Daniel Leș și-a pus întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă Iisus ar trece acum printre noi purtându-și crucea?”.
Daniel Leș precizează că prin proiectul său nu spune, ci doar le amintește oamenilor, în imagini cutremurătoare, că prețul a fost plătit, dar că noi încă avem datorii.
Foto: Mediafax (Ștefan Sandu)
În aprilie 2012, proiectului „Drumul Crucii” i s-a alăturat actrița Maia Morgenstern, care a interpretat rolul Fecioarei Maria. Atunci, de lângă Banca Națională a României, „Drumul Crucii” a fost simulat de-a lungul străzii Lipscani, până la bulevardul Brătianu, la statuia Lupoaicei și, ulterior, până la Biserica Curtea Veche, artistul Daniel Leș purtând în spate, pe tot acest drum, o cruce masivă din lemn. Artistul – plin de sânge, cu părul încâlcit și acoperit cu o pânză – a promovat atunci o imagine similară aceleia din filmele de gen.
Foto: Mediafax (Cristian Munteanu)
Daniel Leș este ceramist și lucrează după o metodă veche de mii de ani, fiind îndrumat în această artă de tatăl său, Ioan Leș. Artistul spune despre el că este „o bucată de lut pe care Dumnezeu încă o modelează”.